"Dezvoltare socială în comuna Cristinești"

Cadru natural

Anexa_1_Cadrul geografic al comunei Cristinești

II.1   Aşezarea geografică şi limitele comunei Cristineşti

Comuna Cristineşti este așezată la intersecţia paralelei de 48º 8′ lat. N cu meridianul de 26 º 24 ‘ long E , în vecinătatea zonei de contact dintre Podişul Sucevei şi Câmpia Moldovei, contact care este dat de aliniamentul de localităţi Baranca (pe Prut) – Suharău – Cristineşti – Pomârla.

Dealurile de la vest şi sud au înălţimi de aprox. 350 m (Măgura Ibăneşti 385 m); contactul cu regiune vecină – Câmpia Moldovei cu un relief mai coborât cu aprox. 200 m se face printr-o zonă a cărei relief coboară.

Din punct de vedere administrativ, comuna Cristineşti aparţine judeţului Botoşani fiind situată în partea de nord-vest a acestuia. În partea de est teritoriul comunei este străbătut pe direcţia nord-sud de DN 29A ce face legătura cu oraşul Dorohoi.

Teritoriul administrativ cuprinde o suprafaţă de 6375,14 ha şi are în componenţă 6 sate: Cristineşti, Dragalina, Dămileni, Fundu Herţii, Poiana şi Baranca, componenţă pe care o are din 1968, când au fost contopite comunele Cristineşti şi Fundu Herţii

Reşedinţa comunei se află în satul Cristineşti, înconjurat de celelalte sate: Dragalina, situat la 7 km în partea de sud-est, Fundu Herţii şi Poiana situate în partea de vest la 7,5 şi respectiv 9 km de satul Cristineşti. Legătura dintre sate se face în cea mai mare parte prin intermediul DJ 298 care traversează în lung tot teritoriul comunei.

II.2   Caracterizare geologică

Din punct de vedere geologic, zona comunei Cristineşti este amplasată pe o unitate de platformă veche- Platforma Moldovenească, continuare vestică a Platformei Ruse.

Cuprinde două serii de formaţiuni suprapuse şi anume: un etaj inferior (fundamentul sau soclul), precambrian, şi un etaj superior (cuvertura), postproterozoic, cu o grosime de peste 1000 m, format din depozite sedimentare necutate cu discordanţe stratigrafice.

Fundamentul din Platforma Moldovenească este cunoscut doar din câteva foraje la Iaşi (- 1121m), Popeşti (-1370m), Bătrâneşti (-1008m) şi Todireni (-950m) ¹şi este alcătuit din paragnaise cuarţo-feldspatice, granite roz cu muscovit şi biotit.

Cuvertura este alcătuită exclusiv din depozite sedimentare, depozite în care acţionează eroziunea şi sunt posibile observaţiile directe, în aflorimente obţinându-se un volum de date mai mare şi mai exacte.

Depozitele sedimentare din Platforma Moldovenească aparţin Paleozoicului, Cretacicului, Paleocenului, Sarmaţianului şi Meoţianului la care se adaugă depozite cuaternare.

Depozitele badenianului superior sunt prezente pe toată Platforma Moldovenească, separându-se trei unităţi litologice în corelaţie cu evoluţia sedimentării: detritică (1300m), evaporitică şi o formaţiune argilo-marno calcaroasă, care şi încheie succesiunea badenianului.

Depozitele geologice de suprafaţă sunt alcătuite din argile, marne argiloase cu intercalaţii de nisipuri, gresie calcaroasă în sectorul dealurilor înalte, toate formaţiuni volhiniene.

Cuaternarul este format din luturi loessoide aluviale pe terase, deluviale la schimbarea de pantă. Există opinia conform căreia depozitele loessoide s-au format prin procese de diageneză.

În cadrul evoluţiei sale geologice, acest teritotiu a fost supus unor mişcări tectonice diferenţiate, mişcări reflectate atât în structura sa de ansamblu cât şi în configuraţia morfologică a acestuia.

Structura monoclinală a formaţiunilor geologice, înălţările ce au avut ritmuri şi amplitudini diferite de la nord la sud, prezenţa unor depozite mai vechi ce se afundă succesiv spre SSE demonstrează că paralel cu sedimentarea a avut loc şi o înălţare tectonică care s-a propagat treptat dinspre NNV către SSE. Amplitudinile ridicărilor şi coborârilor scoarţei a fost dedusă după cotele la care se găsesc azi sedimentele miocene şi pliocene.

E. Liteanu şi C. Ghenea (1967) consideră că regiunea din nordul Moldovei este afectată de mişcări radiare pozitive în pliocen şi pleistocen şi de mişcări negative în holocen. După R. Ciocârdel şi Al. Esca (1996) ridicarea actuală în nordul Moldovei atinge valori de 3-4 cm/an.

II. 3 Relieful

Teritoriul comunei Cristineşti se află situat din punct de vedere fizico-geografic la limita de nord-vest a Câmpiei Moldovei cu Podişul Sucevei limită pe care se aliniază satele Pomârla- Ibăneşti-Cristineşti-Suharău.²

Podişul Sucevei este reprezentat aici sub forma unor dealuri cu altitudini de 250 -300 m ce se prelungesc către est din înălţimile delului Bour (426 m).

Câmpia Moldovei este reprezentată sub forma unor coline şi dealuri joase (până la 200 m alt.), cu platouri interfluviale largi la părţile superioare.

Aspecte morfogenetice. Înfăţişarea actuală a reliefului este rezultatul unei îndelungate evoluţii care s-a desfăşurat în pliocen şi cuaternar ca urmare a condiţiilor favorabile pe care le-a oferit acest teritoriu pentru acţiunea factorior modelatori.

Se admite existenţa a două categorii principali de factori morfogenetici şi anume:

-interni: alcătuirea petrografică şi structura geologică au determinat prin predominarea faciesurilor argilp-nisipoase altitudini joase, un relief estompat cu interfluvii domoale şi văi largi cu fundal mlăştinos. Structura monoclinală, caracterizată prin strate cu înclinare NV-SE de 8-10 m/km este alt element care explică multe particularităţi ale reliefului actual, generând descreşterea altitudinilor în acelaşi sens.

-externi: reţeaua hidrografică, clima, prin temperaturi, precipitaţii, vegetaţia sub toate formele sale.

Activităţile antropice reprezentate prin om şi activitatea acestuia legată de utilizarea terenurilor, reprezintă alt factor important de transformare a reliefului.

Creat pe structura geologică menţionată şi sub influenţa factorilor externi, a luat naştere un relief cu un aspect larg vălurat, cu interfluvii colinare, deluroase, sau sub formă de platouri joase ale căror altitudini se repetă pe suprafeţe destul de întinse. Toate aceste forme au contururi domoale, având doar câte o coastă mai abruptă în partea de sud- vest.

Din punct de vedere genetic se disting următoarele tipuri de relief:

–structural condiţionat de înclinarea slabă a stratelor geologice precum şi de rezistenţa diferită a stratelor la eroziune. Rocile argilo-nisipoase prezintă niveluri mai dure de intercalaţii favorizând evidenţierea acestui tip de relief caracterizat în această zonă prin prezenţa văilor structurale şi a dealurilor cuestiformi. Cuestele (forme reprezentative pentru relieful monoclinal) apar în părţile de sud-vest şi sud. (ex. D. Muchiosu, D. Huci, D. Foca, D. Popa Vasile, etc)

Structura geologică monoclinală cu înclinare generală NV-SE este reliefată de reţeaua hidrografică, care duce la formarea unor văi cu caracteristici diferite (consecvent, subsecvent şi obsecvent). Majoritatea râurilor au caracter subsecvent fiind orientate perpendicular faţă de orientarea stratelor: Iubăneasa, Podul Popii, unii afluenţi ai Başeului, etc. Văile obsecvente au o direcţie contrară înclinării generale a stratelor, fiind orientate aprox. SE-NV. Sunt văi slab dezvoltate.

-sculptural, ocupă cea mai mare parte a teritoriului, este reprezentat atât de interfluvii cât şi de versanţi a căror înclinare depăşeşte 3-4˚. Geneza acestui relief se datorează în mare parte factorilor externi (eroziunea şi procesele deluviale), care au modelat acest teritoriu. Interfluviile sculpturale se prezintă sub forma de coline, dealuri şi platouri joase, înclinate în conformitate cu structura tectonică, resimţindu-se prezenţa substratului argilos care a favorizat prezenţa unor forme domoale de relief, larg vălurite, acoperite cu o cuvertură de luturi loessoide eluviale. Interfluvii sculpturale cu înfăţişare de deluri platou întânlim în Dealul Muchiosul, D. Popa Vasile, D. Başeu.

Versanţii care mărginesc podurile şi spinările interfluviilor au înclinări mai accentuate oscilând între 5-20˚ fiind afectaţi de procese geomorfologice actuale. Predominarea complexului argilo-marnos face ca la partea superioară a interfluviilor din regiune să aibă profil transversal iar versanţii să fie în general concavi sau cu pantă uniformă

Procesele geomorfologice actuale care afectează versanţii (alunecări de teren, surpări, văi torenţiale, spălări de suprafaţă) sunt în faze diferite de evoluţie. Alunecările de teren sunt relativ puţin răspândite în teritoriul studiat, zonele afectate sunt cele ale văii Suharău şi Podul Popii, versantul drept al văii Herţuşca la nord de localitatea Fundu Herţii, pe versantul drept al văii Paisa, la sud -vest de localitatea Dragalina.

–de acumulare fluvială .Şesurile sunt cele mai caracteristice forme ale reliefului de acumulare, fiind caracterizate prin altitudine şi fragmentare redusă şi o energie mică. Şesurile cele mai importante sunt cele văilor: Herţa, Başeu, Podul Popii, Suharău, Paisa şi Tricova. Aceste şesuri apar destul de bine evidenţiate, deşi sunt înguste.

–antropic; omul prin activităţile sale influenţează relieful atât direct prin realizarea unor diguri, canale, drumuri sau indirect prin defrişări, păşunat intensiv al animalelor.

II.3   Clima

Datorită poziţiei pe care o are, comuna Cristineşti, parte componentă a Câmpiei Moldovei şi Podişului Sucevei are un climat temperat continental moderat³ În partea de nord, nord-vest caracterul continental este mai ameliorat datorită influenţei climatului de pădure. Acest caracter al climei este rezultatul activităţii combinate a factorilor climatogeni: radiativi, dinamici şi a factorilor geografici locali: relief, vegetaţie, sol, hidrografie.

Temperatura medie anuală este de 8ºC, temperaturile medii ale lunii iulie de aproximativ 20ºC , iar a lunii ianuarie de aproximativ -3ºC. Durata medie a intervalului de zile fără îngheţ este de 178, primul îngheţ producându-se în medie la data de 10 octombrie, iar ultimul îngheţ la 15 aprilie. Zilele de iarnă se înregistrează în cadrul intervalului în care se produce îngheţul, deci din noiembrie până în februarie. Numărul mediu al zilelor de iarnă variază între 30 şi 60, reprezentând 11-13 % din numărul de zile anual. Primăverile sunt cel mai adesea reci, sezonul cald începând din ultima decadă a lunii martie până în octombrie, cu o medie de 19,1 ºC, toamnele se caracterizează prin zile frumoase, cu medii ale temperaturilor de 9- 10 ºC.

Precipitaţiile anuale variază în medie între 350 mm şi 650 mm. Variaţia precipitaţilor în timpul anului este influenţată de circulaţia maselor de aer şi de caracterele suprafeţei subiacente. Fenomenul invers al anilor ploioşi este cel al perioadelor de secetă. Se menţionează pentru ţinuturile moldave secete cumplite, cele mai puternice secete înregistrându-se în anii 1946-1947, 1956, 1962, 1968.

În regiunea studiată, precipitaţile sub formă de zăpadă se produc în mod obişnuit începând din prima jumătate a lunii noiembrie şi durează până la sfârşitul lunii martie. Luna caracterizată prin mari cantităţi de zăpadă este ianuarie, dar s-au înregistrat valori mari şi în lunile februarie sau martie.

Regimul eolian este determinat de acţiunea principalilor centrii barici, ce dirijează circulaţia maselor de aer, dar şi de aşezarea geografică. Vânturile cele mai frecvente sunt din nord-vest (cu valori de aproximativ 30% în iulie şi august), care vara aduc ploi repezi iar iarna ninsori şi viscole. Frecvenţă relativ ridicată o au şi vânturile dinspre sud-est ce prezintă o frecvenţă de 19% , precum şi vânturile din sud, simţite mai ales primăvara.

II. 5 Hidrografia

Prin variatele ei forme, apa reprezintă una dintre cele mai importante componente ale peisajului geografic, atât prin răspândirea ei, cât şi prin rolul ei pentru om şi mediul natural.

Structura hidrogeologică, altitudinea formelor de relief, topoclimatele, asociaţiile vegetale şi tipurile de sol sunt elemente complexe ce impun diferenţieri locale ale apelor subterane şi de suprafaţă.

Apele subterane. Acestea sunt legate direct de structura geologică, fiind cantonate în baza depozitelor cuaternare, precum şi în formaţiunile permeabile nisipoase ale sarmaţianului inferior. Adâncimea la care apare apa freatică variază în funcţie de grosimea materialului acumulat pe versant şi de gradul variat de permiabilitate a acestuia. În vetrele de sat, nivelul hidrostatic al acestor pânze acvifere se întâlneşte în fântâni la adâncimi cuprinse între 6 şi 20 m. Acolo unde stratul acumulativ este mai subţire, stratul acvifer se găseşte la adâncimi de 1-3 m . Stratul acvifer are fluctuaţii anuale de 1-2 m şi temperatura în jur de 12˚C. Pânza de apă freatică înregistrează un nivel maxim în lunile mai-iulie şi un nivel minim în septembrie- octombrie.

Apele de suprafaţă. Reţeaua hidrografică ce drenează comuna aparţine bazinului hidrografic Prut.

În cadrul Câmpiei Moldovei, Başeul ⁴este pe locul al doilea ca mărime (după Jijia) cu o lungime de 106 km şi o suprafaţă a bazinului de 961 km². Izvorăşte din Culmea Darabanilor de lângă localitatea Cristineşti, de la altitudinea absolută de 216 m şi se varsă în Prut la altitudinea de 58 m, în dreptul satului Româneşti. Râul primeşte numele de Başeu în dreptul satului Başeu după unirea pâraielor Suharău şi Cristineşti-Lişna. În cursul superior, şesul Başeului este larg şi ajungând până la 800 m lăţime, un curs uşor şerpuit şi neadâncit, făcând apoi întoarcere de 90˚ în dreptul satului Başeu mergând în continuare până la vărsare cu direcţia nord vest-sud est.

Pe lângă Başeu alte ape curgătoare de suprafaţă sunt: Podul Popii (9km) , Paisa, pârâul Herţuşca (cu micii săi afluenţi din cursul său superior), pârâul Suharău, Iubăneasa, etc.

Nivelele cele mai ridicate ale apelor curgătoare corespund topirii zăpezilor, dar şi în urma ploilor torenţiale, când apa părăseşte albia minoră, inundând şesurile; nivelele minime se înregistrează ca rezultat al perioadei de secetă din timpul verii, şi iarna când cantităţile de zăpadă sunt reduse.

Lacurile. Construirea de iazuri a reprezentat o preocupare a oamenilor încă din timpuri străvechi, numărul acestora variind în decursul timpului. Cel mai important este iazul Dragulea cu o suprafaţă de 30 ha, amenajat pe râul Iubăneasa.

II.6   Aspecte biopedogeografice

1. Vegetaţia

Aşezare geografică, varietatea formelor de relief şi particularităţile solului şi-au pus amprenta asupra răspândirii şi diversificării vegetaţiei.

Pe baza elementelor floristice, V. Băcăuanu (1968) încadrează Podişul Moldovei din punct de vedere fitogeografic regiunii euro siberiene; vegetaţia Câmpiei Moldovei este tipic de silvostepă şi aparţine provinciei balcano-moesice sau provinciei ponto-sarmatice.

Vegetaţia de pădure ⁵ este răspândită în partea vestică, ocupând o suprafaţă de 992,6 ha caracteristică Podişului Sucevei. Domină fagul (Fagus silvatica) şi gorunul (Quercus petraea) în amestec cu alte specii foioase: stejar (Quercus robur), carpen (Carpinus betulus), jugastrul (Acer campestru), teiul alb (Tilia tomentosa), arţarul (Acer pseudoplatanus), frasinul (Fraximus excelsior), etc.

Stratul arbuştilor este bine dezvoltat mai ales la periferia pădurilor,fiind constituit din acelaşi esenţe arbustive ca în pădurile de stejar şi gorun la care se adaugă arbuşti continentali. Dintre aceştia amintim: cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), păducelul (Crataegus avellana), socul (Sambucus nigra), etc.

Pajiştile ocupă o suprafaţă de 1145,3 ha, suprafaţe de păşuni (810 ha) şi fâneţe (335 ha) se găsesc pe versantul vestic al dealului Hatie şi pe versanţii văii Başeu. Vegetaţia ierboasă este reprezentată prin asociaţii zonale de tipul pajiştilor. Speciile caracteristice sunt: păiuş (Festuca valesiaca), colilie (Stipa capillata), păpădia (Taraxacum officinale), etc.

Terenurile sărăturoase adăpostesc plante halofile precum: iarba câmpului (Agrostis stolonifera), loboda (Atriplex hastata),etc.

Vegetaţia palustră este reprezentată prin plante higrofile: rogozul (Carex arenavia), pipirigul (Holoschoenus vulgaris), rugina (Juncus effusus), papura (Typhla angustifolia), stuful (Phragmites comunis), izma broaştei (Alisniaplanogo aqvatica) şi hidrofile: lintiţa (Lemna trisulca), iarba broaştei (Hydrocharis morsusranae),etc.

Plantele medicinale şi aromate se intercalează în flora spontană de pe teritoriul comunei. Dintre plantele medicinale amintim: coada şoricelului (Achillea setacea), muşeţelul (Matricaria chamomilla), patlagina (Plantago lancelota), cicoarea (Cichorium intybus), sulfina (Melilotus officinalis), cimbrişor (Thymus vulgaris), menta (Mentha longifolia), etc.

II.6.2   Fauna

Evoluţia, originea, raionarea şi zonare elementelor şi grupărilor faunistice se aseamănă, în linii mari cu ale vegetaţiei. Fauna⁶ este strâns legată de componentele vegetaţiei care îi conferă condiţii de hrană şi de adăpost, raportându-se permanent la condiţiile climatice locale.

Fauna pădurii este alcătuită din mamifere: mistreţul (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus), vulpea (Canis vulpes), iepurele (Lepus europaeus), veveriţa (Sciurus vulgaris), etc. Păsările care trăiesc în pădure sunt: şorecarul (Buteo buteo), ciocănitoarea verde (Picus virdis romaniae), gaiţa (Garrulus glandarius), piţigoiul (Parus major), stâncuţa (Corvus monedula), privighetoarea (Luscina luscina), pitulicea (Philloscopus collibita), pupăza (Upupa epops), etc.

Fauna de stepă şi silvostepă este mai săracă, dintre mamifere amintim: popândăul (Citellus citellus), orbetele (Spalax leucodon), hârciogul (Cricetus cricetus), şoarecele de câmp , dihorul de stepă (Mustela eversmanni ),etc. Păsărele sunt reprezentate prin: guguştiuc (Streptopelia decaocto), potârnichea (Perdix perdix), cucuveaua (Athene nocturna), prepeliţa (Cortunix cortunix), etc.

Fauna luncilor şi stufărişurilor este reprezentată de animale care prin viaţa pe care o duc sunt legate de mediul acvatic: raţa sălbatică , barza (Ciconia ciconia), lişiţa ( Fulica atra),stârcul cenuşiu, bâtlanul (Ardea cinerea), etc.

Fauna acvatică este reprezentată prin scobarului dar şi alte specii : crapul (Ciprinus carpio), crapul chinezesc (Hipophtalmichtis), carasul (Carassius carassius), şalău (Sander lucioperca),etc.

II.6.3   Solurile

Zona comunei Cristineşti se încadrează în provincia moldo-sarmatică caracterizându-se prin interferenţa influenţelor preboreale şi a celor central europene.

Solurile ⁷ ce apar aparţin zonelor de pădure şi silvostepei. Se întâlnesc molisoluri şi argiluvisoluri, iar din categoria solurilor intrazonale îşi fac prezenţa solurile aluviale, lăcovişti.

Distingem două mari zone de sol şi anume: zona solurilor argiloiluviale şi zona solurilor cernoziomice. Limita între aceste zone este relativ sinuoasă, datorită întrepătrunderilor de natură oro-fito climatică locală.

Solurile zonale. Cernoziomul cambic tipic este în proporţie de 39,5%, bogat în substanţe fertilizante necesare plantelor. Procesul de levigare este într-un stadiu destul de avansat, fiind influenţat mai ales de condiţiile climatice, litologie şi de panta versanţilor. Apare în special la est de satul Cristineşti. Acest tip de sol are o textură lutoasă şi lut-argiloasă; reacţia solului este moderat acidă până la neutră, stratul de humus de la partea superioară este de 1,77-2,77.

Solurile brune argilo-iluviale luvice reprezintă 37,8% din suprafaţa totală a comunei, fiind specifice zonei de podiş de la vest şi nord vest de vatra satului Cristineşti. Este parţial afectat de eroziune, o textură lut-nisipoasă, reacţia solului este moderat acidă până la slab acidă, nivelul hidrostatic se află la 5 m , iar stratul de humus este de 1,10-1,60.

Solurile intrazonale sunt reprezentate prin lăcovişti, soluri gleice, soluri aluviale şi erodisoluri. Lăcoviştele reprezintă 5% din suprafaţă, are o textură lutoasă până la argiloasă, pH- ul este slab alcalin. Nivelul hidrostatic este de 0,29-0,85 iar humusul este de 3,4 până la 7,04. Sunt soluri ideale pentru păşuni şi fâneţe iar prin lucrări de drenaj pot fi folosite şi pentru cultura unor plante.

Solurile gleice au răspândire mai mare în nord-vestul, vestul şi centrul comunei, având o pondere de 2 % din total. Reacţia acestui tip de sol este slab alcalină până la neutră, nivelul hidrostatic este de 0,60-0,68 iar humusul este de 1,28 -2,34.

Vertisolurile se întânlesc pe areale mici spre hotarul comunei cu comuna George Enescu, în zonele Tricova şi parţial Urieş. pH-ul acestui tip de sol este de la slab alcalin spre puternic alcalin. Aceste soluri sunt afectate de eroziune şi parţial de alunecări de teren.

Solurile neevoluate au o răspândire relativ mare (14,3% din teritoriul comunei). Solurile aluviale (2,3%) au o reacţie slab alcalină, textura este lutoasă şi argilos-nisipoasă, nivelul hidrostatic este de 1,10-2 m iar humusul este de 2,45-2,82. Au un grad de fertilitate variat. Erodisolurile reprezintă 12% din suprafaţă, reacţia este moderat acidă până la puternic alcalin, humusul este de 0,74-2,85, textura este lut-nisipoasă.